La armata

Despre armata stiam destul de multe, pentru ca langa noi era o unitate militara. Vedeam adesea soldatii iesiti in permisie. Cand erau si rusii, vedeam tot timpul soldati. Cand treceau tancurile ne minunam de huruitul de sine. Chiar avusese loc un accident cu un tanc ce se rasturnase peste o femeie imbracata in mireasa. Si tata mi-a povestit despre cum a facut el armata 3 ani la graniceri. Dupa aceea varul Ionel care a facut armata tot la graniceri am vazut cat de swchimbat s-a intors. Fratele meu a plecat sase luni si a facut armata la Pietrosani, la constructii. Despre armata mea ca student era deja o noutate si asteptam sa traiesc evenimentul, cu toate surprizele lui.
Primul contact cu armata a fost la finele clasei a opta, cand Scoala medie Internat cu Practica in Productie de la Breaza s-a desfiintat si a redevenit Liceul Militar Dimitrie Cantemir. Niste colonei au venit la noi in clasa sa ne explice ce inseamna sa devenim elevi ai liceului militar. Am avut retineri, pentru ca tot timpul profesori ai liceului militar, ramasi la scola de tip rusesc, ne-au impuiat capul cu ce diferenta era intre elevii militari si noi cei civili. Si aveau o astfel de dojana la adresa noastra incat mi-am dat seama ca nu voi ajunge niciodata la cerintele descrise de acei profesori.
A doua intalnire a fost vizita medicala din primavara anului 1965, cand eram in ultimul trimestru al ultimei clase de liceu. Profesorul de sport, unul Dumitru ne-a zis ca intr-o zi de joi trebuie sa mergem la Spitalul Militar din pitesti la vizita medicala. sa fim tunsi, rasi si foarte bine spalati, pentru ca vor fi controale extrem de detaliate. M-am executat si in joia cu pricina, m-am gasit intr-o sala fara alt mobilier decat cuiere pe perete si niste bancute, cu toti ceilalti colegi de clasa. Ni s-a zis sa ne desbracam. Goi pusca ne-am aliniat ca la ora de sport si unul cate unul am intrat la masuratori, la analiza vederii, la teste psihologice sa identificam figuri geometrice. Am fost verificati sa vedem cat de bine suntem dezvoltati sau daca ne lipseste ceva. Oricum, nu era ca azi. Desi era o chiuveta, nu-mi amintesc sa fi vazut pe cineva spalandu-se dintre cei care ne analizau. Era in cabinetul acela imens al doctorilor si un pat cu musama albastra pe care rand pe rand am fost asezati si analizati din cap pana in picioare. ne intrebau daca anumite parti ale corpului sunt dureroase prin presare. Nu am vazut ca azi sa se puna niste hartie pe acea musama, cand se facea trecerea de la un elev la altul. A durat toata aventura cam o jumatate de zi, dar dupa aceea noi intre noi ne priveam cu alti ochi, pentru ca stiam mult mai multe unii despre ceilalti. Vizita medicala nu a fost individuala, asa ca auzeam fiecare tot ce se discuta cu ceilalti. Atunci am aflat ca un coleg avea lipsa exact piesa care ii lipsea si lui Hitler.
A treia intalnire a dost la un comisariat in Bucuresti, parca pe Eminescu. Acolo, la finele anului intai, tot asa trebuia sa fim luati in evidenta si se facea si o vizita medicala. Mi s-a parut ceva mai primitiva abordarea intrucat acolo erau cam multe femei si viteza cu care se lucra era mult prea mare. Limbajul era neadecvat, mai ales ca toti eram studenti, chiar daca eram de anul intai, tot studenti eram. M-au intrebat daca sufar de ceva. faptul ca le-am spus un nu raspicat i-a facut pe doctori sa ma consulte si mai mult, sa vada daca spun adevarul sau mint. In final, unul dintre doctori s-a uitat la mine si m-a batut pe umar zicandu-mi: nu m-ai mitit. Apoi am plecat. Abia la finele anului al cincilea de facultate a fost a patra intalnire, tot pentru o vizita medicala. Lucrurile evoluasera, caci totul s-a petrecut la dispensarul din Dionisie Lupu al ASe, cu niste doctorite foarte tinere. Eram cu un coleg si am ramas ceva mai la urma. cand ne-a venit randul, doamnele doctor ne-au intrebat daca suferim de ceva. Si eu si colegul meu Doru, am raspuns nu. Atunci ele s-au minunat caci inaintea noastra fiecare dintre tineri vorbisera de nenumarate suferinte. sa se convinga ne-au luat la bani marunti si in final au concluzionat ca nu avem nimic. Nu este placut sa apari in fata a doua tinere doamne oricum, chiar daca medicina are regulile ei si doamnelor nu le pasa.
A incea intalnire a fost armata insasi la Focsani, intr-u unitate ce apartinuse unei garnizoane rusesti. Cladirile era construite dupa o conceptie conform careia dormitoarele aveau 70 de paturi. Am ajuns inainte de 1 august 1970, data de incepere a armatei mele de 4 luni. Totul a decurs fulgerator. Maiorul B m-a gasit pe lista plutonului sau. M-a invatat sa-mi aleg ghetele si apoi restul de haine. Erau haine purtate dar toate erau curate. Izmenele era tare hazlii, acopereau genunchii si erau largi. se legau cu niste fundulite. Am mers la tuns. Singura tunsoare era numarul zero, neintelegand de ce am fost intrebat cum vreau sa ma tund. Eu stiam ce inseamna tunsoare zero si am cerut-o. Cred ca era o gluma a frizerului. Am lasat hainele civile si am intrat intr-o camera imensa cu dusuri in tavan. A curs apa calda cam o jumatate de ora timp in care m-am spalat bine. cand am iesit de acolo, nu mai recunosteam pe nimeni. Toti eram tunsi la chelie si desbracati. Pe Vlad numai dupa voce l-am recunoscut. Imbracat in haina militara aratam deswtul de interesant. Cautam sa fiu cat mai ingrijit.
In cele trei luni petrecute in Focsani am invatat foarte multe lucruri. In primul rand am vazut oameni carora le place sa se auda vorbind. In al doilea rand am vazut oameni care nu-si dau seama cand sunt luati peste picior. In al treilea rand am vazut oameni care umblau cu pantofi mari si cu ciorapii rupti la calcai. Armata este o etapa din viata unui barbat, in care trebuie sa faca exercitii de vointa teribile. Acestea il calesc pe un tanar. Eu nu am apucat acea armata cu spalatul closetelor, cu tablagii care sa te umileasca. Armata mea a fost cu mult ore, derpt care am zis ca numai pe lumea cealalta voi mai manca acest aliment. Armata mea a fost cu scriosri catre sotia mea scrise in timpul lectiilor de credeau sefii mei ca iau notite ca un disperat. In armata am deprins ca in momentele grele sa incerc sa rezolv problema cuadraturii cercului, problema care si prin anii grei de dupa 1980 m-a ajutat sa traversez niste sedinte in care penibilul atingea cote ce depasaiu paroxismul. Nu m-aqm remarcat priun nimic in cele trei luni. Un singur lucru se stia despre mine ca sunt singurul asistent de la cibernetica si asta mi-a prins foarte bine, pentru faptul ca era multi ofiteri care isi completau studiile in ASE si ma trimeteau frecvent la Bucuresti sa le aduc un curs, sa ma interesez de termenele de depunere de proiecte, niciodata nu mi s-a cerut sa intervin pe langa vreun profesor. probabil realizau cat de neinsemnat eram sau poate erau bantuiti de principialitate. Cele trei luni au fost frumoase pentru ca nu am suferit, eu fiind asemeni eroilor di n tragediile antice, ma supuneam destinului implacabil, ca totul dureaza 90 de zile si nimic mai mult. A venit perioada examenelor finale. Mie nu-mi place sa memorez nimic, ori regulamentele trebuie memorate, ceea ce mi-a adus nenumarate depunctari. In schimb am avut colegi care au fost scosi in fata pentru rezultatele lor speciale. daca as spune ca nu am suferit as fi acuzat ca sunt un mare nesimtit. Asa, voi zice ca i-am felicitat in gand pe colegi si m-am bucurat ca nu am fost pe lista celor ce urmau sa reia anumite probe. Am plecat spre Bucuresti cu un tren de noapte si am ajuns dimineata in Bucuresti. Urma o luna de practica la Spitalul Militar Central, la serviciile economice. Era inceputul sfarsitului vorba lui Sir Winston Leonard Spencer-Churchill, spusa de el in cu totul alt context.
la spitalul militar am stat la casierie o luna. Am vazut ca si pentru un ban trebuie taiata chitanta daca asta cere inchiderea bilantului. A fost o luna de rasfat. mergeam seara de seara acasa. Era ca in Rai. A trecut repede si am devenit sublocotenent.
Dupa aceea am facut nenumarate concentrari undeva pe Oltenitei. Chiar si de doua ori pe an. Nu era neplacut dar mi s-a parut ca e cam mult. Nu stiu de ce mi se intampla mie asa ceva. In final am ajuns sa fiu locotenent major. Nu am ajuns mai mult. Asta a fost limita mea. Dupa 1989 nu am mai fost chemat la concentrare, iar acum sunt un ofiteras foarte uzat, in rezerva, probabil bun de adormit nepotii unor colonei care si-ar da seama ca stiu tehnici si metode invatate pentru a gestiona momente dificile cu nepoteii mei.
Dupa attea ani imi vin in minte unele momente speciale din armata.

Eram chiar in primele zile de armata. Un gradat a dorit sa ne invete cum sa ne prezentam. A luat un chipiu al unui cole, intr-o pozitie impecabila de drepti s-a apucat sa ne spuna:
- Tovarase, gradul, sunt elevul, cum te numesti dumeata, m-am prezentat la raport. Ia sa vedem practic.
L-a ales pe colegul meu S, un om cu unchip atat de luminos, incat orice pictor de biserici si l-ar fi dorit model. L-a scos in fata si gradatul a repetat: Tovarase, gradul, sunt elevul, cum te numesti dumeata, m-am prezentat la raport. Acuma zi-i si dumneata!
Colegul S a inceput:
- Tovarase, gradul, sunt elevul, cum te numesti dumeata, m-am prezentat la raport.
Ofiterul l-a corectat, zicand:
- Tovarase, gradul, adica maior, colonel, sunt elevul, cum te numesti dumeata, adica Popescu, Ionescu sau alt nume, m-am prezentat la raport. Acuma zi-i si dumneata, tovarase elev.
Colegul S a inceput:
- Tovarase, gradul, adica maior, colonel, sunt elevul, cum te numesti dumeata, adica Popescu, Ionescu sau alt nume, m-am prezentat la raport. Acuma zi-i si dumneata, tovarase elev.
Ofiterul scos din minti, l-a trimis la loc si a pus pe un alt coleg sa spuna ce si cum. Noi ne tavaleam pe jos de ras.

Un ofiter foarte ambitios ne vorbea despre cum se primeste solda in armata. Ne explica faptul ca in armaata solda se da o data pe luna la fiecare 15 ale unei luni, nu ca la civili de doua ori pe 1 si pe 15 sau pe K si pe 15+K, vorbind usor ironic. De fiecare data eram intrebati daca am inteles ce ne explica el. La chestia asta, tot colegul S s-a ridicat si a spus:
- Tovarase colonel, sant elevul S permiteti sa raportez:
Colonelul era intr-un moment de extaz, pentru ca, iata, o problema ridicata de el la lectiae a suscitat interesul unui elev. A zis:
-Raorteaza, tovarase elev!
- Dar daca ziua de 15 a lunii cade intr- zi de unu sau doi mai, cum se procedeaza?
Noi eram pe jos. Colonelul s-a dus rapid a deschis regulamentu;l A cautat. Nu a gasit si a cerut ragaz sa se documenteze si in alte regulamente.